Cel mai deosebit buchet de flori ...

       Iată că vara se apropie de sfârșit. Dacă stau bine și mă gândesc, parcă nu de mult a început.

       În tradiția noastră populară, după data de 15 august, după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, bărbații trebuiau să-și lepede pălăriile pentru a le înlocui cu căciuli. Totodată, începea o perioadă în care nunțiile înfloreau și se țineau lanț până în preajma Crăciunului, Sărbătoarea Nașterii Domnului.

       În această zi îmi pare că și florile, cu atât mai mult începând din 15 august, încep să-și lepede bogatul colorit îmbrățișând anotimpul în care își împrăștie semințele pentru ca anul viitor să nu fie văduvit de ele, ci să strălucească de dragostea pe care ele o croiesc în sufletele oamenilor.

       Îmi aduc aminte de cuvintele unui preot care scria în cartea sa că „femeia este și rămâne o „jertfă pe altarul dragostei”! Și dacă în tradiția îndiană ea „nu trebuie atinsă nici măcar cu o floare” tradiția noastră ne permite ca de ziua ei (și nu numai!)”, să îi dăruim această floare.

       Oare, celei mai sfinte dintre femei, ce floare să îi dăm? Cred că în această zi cel mai frumos buchet pe care l-ar putea primi ar fi acela ce-i făcut cu sufletul nostru, din sufletul nostru, pentru sufletele alor noștri. Nu-i nevoie de florărie în ziua de astăzi. Toată lumea are flori ascunse în inima sa. Toți își au în suflet flori cu petale galbene, colorate astfel de satisfacția auriu-strălucitoare pe care omul o are când se încumetă să facă o faptă bună.

      Trandafirul roșu, ascuns în inimă, se cutremură când sufletul își întinde mâna spre a-l lua și a-l dărui în acestă zi Maicii Domnului. Se cutremură de bucurie, căci în sfârșit și-a găsit menirea, în sfârșit, el ce a fost udat cu lacrimi și luminat cu zâmbete de veselie sinceră, lipsită de trufie sau de egoism, el, trandafirul își găsește loc în buchetul din sufletul fiecărui om și se dăruiește alături de alte „flori” Maicii Domnului.

     Nici albastrul nu lipsește. Albastrul acela adânc care preînchipuie potirul azuriu al cerului, albastrul ce coboară din înaltul vazduhului și poposește în sufletul omului atras de cei câțiva stropi de dragoste care există în fiecare suflet. Aici glazurează clopoțeii albi și astfel din inimă mai răsar cateva albăstrele.

     Iar verdele frunzelor acestor flori și a altor câteva mii ce se trimit astăzi în rai pentru Maica Domnului, verdele vine să vestească negreșit despre veșnica dragoste a Maicii Cerului ...