Culoarea trebuie cucerita

mi-a spus cineva sa scriu ... si iata ca o fac. insa nu spun ce e in sufletul meu, decat am sa descriu o particica. Ma gandesc la un munte de flori ... daca e sa privim floarea ca pe un pahar plin de culoare care vine ca sa hraneasca prin culori sufletele noastre, cu atat mai mult ce efect va avea un munte de flori asupra sufletului unui om? Dar muntele acela, desi atat de frumos uneori nu poate fi ajuns. Cand? Atunci cand sufletele se inchid singure in spatele gratiilor gri. Fiecare bara de metal ce tine inima captiva spre a nu zburda spre muntele de flori care ii poate aduce fericire in viata ... fiecare astfel de bara este cate o minciuna, un garou legat strans in jurul vaselor ce ar trebui sa transporte culoarea de la flori la suflet. Singura cale de a primi culoare este ca omul sa-si recunoasca minciuna ... iar recunoasterea si starpirea ei in parerea de rau va topi barele metalice si va da libertate omului spre culoare ... De vrea cineva culoare, sa-si curete mai intai inima de greutati gri, pentru ca daca nu va face asta nu va putea sa alerge spre culoare si nici macar sa mearga la pas ...