Pisicul și cățelul

Ia, un mâț tărcat și roșu
Cu privirea mai naivă
Și c-un glas ce îi mierosu
Îi șad dungile a stivă.

Stă și miaună la ușă,
Eu îi spun c-acas nu-i nimeni,
El mânat de goala-i gușa
M-ar mânca baș și pe mine.

Dar cum glasu-i o alarmă,
Toată curte-aprins de știre,
Nu e chip să mai adoarmă,
Cer mâncare în neștire.

Obosit de-atâta zarvă
Mâțul șade-acum pe coadă
Și pe-un câine îl observă,
Că-i vecin, și nu-i de sfadă.

Dar apoi emoție mare:
Ușa omul o deschide,
Câinele s-agită tare,
Să alerge coada-i prinde.

Până când din întâmplare
Peste capul mâței roșii
Coada-ciot zvâgnită tare
Zvârcolește toți pufoșii.

Nu-i un bai atât de mare
Căci cățelul și pisicul
Au o prietenie tare:
Ce atinge infinitul ...