sâmbătă, 31 decembrie 2011

Un șanț cu mulțumiri

Din apusul unui an
se naște-un zornăit puternic;
e-al plugului
ce nu vrea a se trage-n van,
căci astfel ar săpa
un șanț firav, un șanț nemernic.
Ci el ar vrea ca-n urma lui să curgă
din suflete ce-au fost și încă sunt,
un râu de mulțumiri ce-nvolburat îmburdă
bolnavul dor după pământ,
și care mai apoi, evaporându-se cu totul
să-nghețe-n sticle argintii,
ce scânteiind să-și facă-n tihnă rostul,
lui Dumnezeu a-I mulțumi!



joi, 29 decembrie 2011

Inspirăm fapte!

Uneori, faptele, fragile cum sunt,
se sparg exponențial, în cioburi -
sticle nebune cu-n râs ascuțit
ce până la urmă ciobesc viața
lăsând să curgă lacrimi roșii...
Alteori, faptele se împlinesc
spărgându-se în scântei, tot ascuțite,
ce zgârie întunericul și fac loc luminii
pentru ca viața să crească spre cer!
... ambele, se lasă inspirate de suflet,
pătrunzându-i în rărunchi...
unde, la umbra timpului trecut,
dictează moartea sau viața,
supunându-se înțelepciunii care zice:
după faptă și răsplată ...

Un șir de oameni,
lung cât grecul PI,
s-ar prăpădii înecați în tuberculoză,
de n-ar exista ieftina și mângâitoarea iertare!






vineri, 23 decembrie 2011

Întreaga viață, un colind

În viață tu să cauți mereu -
îmi spune-un gând lipsit de eu -
să fi în veșnic colindare
și nicidecum în cârâit de zale.
Să cânți în casa celui apropiat
o veșnică colindă,
să poți să-i dai un mângâiat,
căci pentru suflet e merindă.
Cu dragoste să-ți umpli răsuflarea
și fiecare mic cuvânt
să-i înceteze veșnic căutarea
prețioasei fericiri pe alt pământ.
Să înțeleagă omul care-i ostenit
că fericirea-i într-un singur loc
unde obrazu-apucat de-a înflorit
și sufletul e pur ca un boboc.
Să nu se sperie însă cineva
că puritate nu mai are,
căci dragostea nu-i altceva
decât uriașa iertare,
e-mbrățișarea cea mai caldă
pentru acel ce se căiește
și de acum nu se mai scaldă
în lacul cu păcate, rece.

marți, 29 noiembrie 2011

Cununa Sfântului Andrei

Pe sub stele înghețate de gerul istoriei
se perindă voci de oameni grei
ce înnoadă cuvinte și-mpletesc minciuni :
 „dărnicia nu-ți așează cununi!”
Unde-i rostul unor astfel de cuvinte
când Andrei nu înceta a privi-nainte,
când piroane flămânzite de tristețe
se-mbrăcau în sânge de-o profundă frumusețe,
sânge ce curgea din viața Sfântului Andrei
toată dăruită Unicului dintre zei ...

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ce te faci cand nu stii ce sa faci?

Ce te faci când îți iese-n cale,
Când nervii parc-ar rupe zale,
Un chip blând și-nsiropat cu „drag”
Și negri nori în pulbere se sparg?

Ce te faci atunci când scapi din rău,
Razant când treci pe lâng-adâncul hău,
Și negrul îmbrăcat în întuneric
Are un comportament coleric?
Căci nebun că te-a pierdut tangent
Urlă ca să fie mai stringent.

Ce te faci când șansele te-au părăsit
Și simți că sufletul ți-i pustiit?
Când înglobat de-o strașnică presiune
Așteptarea e un rumenit tăciune?


Ce te faci când nu știi ce să faci?
Când n-ai cuvinte vocea să ți-o-mbraci?
Atunci să taci ... și-n inimă să spui
O rugă pentru cel al nimănui.
Și să te rogi cu sufletu-mpăcat
Căci ce ai dat ... ai câștigat !!!

Poezie închinată Sfântului Nectarie prăznuit în data de 9 noiembrie.
Despre acest sfânt citiți aici :   http://bunatati-simple.blogspot.com/2010/11/sfintul-nectarie.html


vineri, 4 noiembrie 2011

Pisicul și cățelul

Ia, un mâț tărcat și roșu
Cu privirea mai naivă
Și c-un glas ce îi mierosu
Îi șad dungile a stivă.

Stă și miaună la ușă,
Eu îi spun c-acas nu-i nimeni,
El mânat de goala-i gușa
M-ar mânca baș și pe mine.

Dar cum glasu-i o alarmă,
Toată curte-aprins de știre,
Nu e chip să mai adoarmă,
Cer mâncare în neștire.

Obosit de-atâta zarvă
Mâțul șade-acum pe coadă
Și pe-un câine îl observă,
Că-i vecin, și nu-i de sfadă.

Dar apoi emoție mare:
Ușa omul o deschide,
Câinele s-agită tare,
Să alerge coada-i prinde.

Până când din întâmplare
Peste capul mâței roșii
Coada-ciot zvâgnită tare
Zvârcolește toți pufoșii.

Nu-i un bai atât de mare
Căci cățelul și pisicul
Au o prietenie tare:
Ce atinge infinitul ...


sâmbătă, 22 octombrie 2011

Nu fi trist în exces!



Viața aleargă grăbită prin timp
țintind la final nemurirea -
un blând și ceresc, chiar măreț anotimp
ce ține în el doar iubirea.
Dar scopul final e greu de atins,
căci viața e trasă-napoi
prin sufletul stins și greu de aprins
ce-a uitat bucuria să mai fie vioi.
Tristețea prea multă înseamn-alergare
a inimii ce vrea la cer,
numai că-i pe-o rătăcită cărare
și plină de-un negru mister.
Tristețea e bună, dar nu în exces
căci poartă cu sine venin,
ce pornește în suflet degradantul proces
și totul în jur se arat-a pelin!

marți, 18 octombrie 2011

Sădește un pom - un alt înțeles!

      

        Există o vorbă ce s-a născut din bătrâni și se tot naște, din buze înțelepte, până astăzi! Ea poartă în sine o idee: sădește-un pom! - pomul sufletului tău, cu o coloană vertebrală dreaptă pentru că doar dragostea de dreptate îl poate înălța până la căldura și lumina fericirii oferită de Soarele Nemărginit, căci doar prin mângâierea Lui copacul vieții tale poate înflori oferind flori colorate și fructe ale bunătății celor din jurul tău, apropiați deplin sau mai puțin. Abia atunci ți-ai împlinit viața, când ți-ai împărtășit din dragostea ta Lui și celorlalți!


sâmbătă, 15 octombrie 2011

Dragostea - pilon spre nemurire!!!

     Ce caldă e lumina toamnei! Frunzele ce plutesc spre pământ încălzesc prin mișcarea lor aerul adormit de liniște. Raza soarelui, după ce trece de sita din frunze, pășește agale pe geamul ferestrei, îndrăznind sfioasă să-mi intre în casă. Acolo luminează unul din nenumăratele colțuri întunecate ale înțelepciunii mele. Înțeleg acum renașterea de mii de ani a toamnei. Fiecare gest al ei e ancorat în veșnicie, căci frunza dacă se face pământ se face ca din ea să crească altă viață! Pe semne că știe că doar dragostea e cea nemuritoare și că doar acele lucruri, ce-s atinse de blândețea ei nemărginită, rămân întru desăvârșire. Restul, lipsit de iubire, se preface-n praf și pulbere!





sâmbătă, 8 octombrie 2011

Plouă cu liniște!

Afară plouă
cu stropi mari de liniște,
iar picăturile ce mângăie pământul
glăsuiesc ...

În lumea sufletului
nu există om
cu adevărat mut
sau orb
sau surd,
ci există din aceea
care nu vor să spună,
să vadă,
să audă.

E păcat să n-ai cu tine
ascuțitul cuțit al voinței
pe care să-l folosești
ca să tai o bucată de timp,
s-o faci farfurie
și să servești liniște
plutind cu sufletul
pe zgomot de ploaie!
Oprește-te o clipă ...







luni, 3 octombrie 2011

Doar dragostea!

Am căutat într-un Miez-de-noapte.
și am găsit Stele
spre care trimiteam Cuvinte...

În drumul lor spre îndepărtații licurici
Slovele se măcinau
lovite de timp și de spațiu
până rămânea Nimic.

Nici o literă
nu se putea juca printre scântei de aștrii,
ci numai Sufletul pus cu drag în Vorbe
răzbea dincolo de neputința firii,
și asta
pentru că
Totul se risipește ca un Fum...

Doar Dragostea nu cade niciodată.









sâmbătă, 1 octombrie 2011

Frunze împlinite!

... încărunțesc frunzele,
ce, aflate la vârsta plină a rumenirii,
desenează prin căderea lor spre primitorul pământ
o viață de om ... împlinită!
mereu și-au demonstrat înțelepciunea
fluturând cu umilință
printre bătăile tăioase ale vântului.

Deși lovite, răsucite și izbite,
n-au renunțat nici o clipă,
la Cel care le-a purtat cu drag -
să-I spunem, Pomul Vieții -
căutând spre noi orizonturi
sau spre alte înțelesuri,
pentru că traiul le era prea greu
sau din orice alt motiv.

Răbdarea lor s-a împlinit în timp!

luni, 26 septembrie 2011

Farmecul unei frunze ruginii

În farmecul unei frunze ruginii
stă ascunsă Tihna,
prietena cea bună a Împăcării cu Sine -
o minunată fată născută numai
din Dragoste și Credință.
Satisfacția unui scop îndeplinit
prinde forma unui foșnet
încălzit de soarele roșu-amorțit
ce aleargă spre Pământ,
fugit din ochii lui Octombrie.
Totul se-mpacă,
pregătindu-se de culcare,
și șoptind către om:
Adevărata Tihnă 
se află-ntr-o viață umplută
cu jertfă de sine, 
precum frunza se lasă bătută de vânt
și făcută pământ,
ca din ea să răsară
un nou legământ!









marți, 20 septembrie 2011

Un mic folos al toamnei :)

Ce ți-e și cu toamna asta?
Un cuibar de tristețe
croit din nuiele de ploaie
ce-s legate între ele cu lacrimi de nor.
Și totuși,
nu-i puțin lucru faptul că
ea deține cheia spre liniște,
o liniște care îți șterge ochii
ce-s plini cu agitație
astfel încât vezi departe,
departe, până în trecut,
de unde privirea îți culege doruri.
Ele-s împachetate în imagini cu bunici,
înaripate cu râsete de copil,
au gust de fericire
și miros neprăfuit de pururi nemurire.
Toamna, toamna înnoiește simțuri !!!
Toamna clădește renașterea ...







miercuri, 7 septembrie 2011

De ce Maica Domnului?

Într-o vreme timpul era sugrumat de oameni
ce se legau singuri la ochi cu nepăsare
atât de strâns și de tare
încât semănau moarte și uscau viață.
Atunci,
veșnicia se zbătea să scape
de eternitatea chinurilor
așezată în sufletele celor ce au uitat să mai iubească -
Negreu, întuneric...
În acea vreme s-a născut o Mamă
din care S-a întrupat Lumina
ce vindecă, de întuneric,
veșnicia celui îndrăgostit, cu adevărat, de iubire!


duminică, 4 septembrie 2011

Umbre grele

Am obosit sub greutatea propriei umbre -
Balast ce-aduce-n viață-mi zile sumbre.
Sunt ostenit și nu mai pot păși prin soare
Legat cu întuneric de mâini și de picioare.
Ș-atunci mă rog, târându-mă pe cale,
Să-mi ierte Cineva păcatele cu zale;
Să pot să am și eu o minunată umbră
Ce-i preafrumoasă... și n-are cum să fie sumbră.


luni, 22 august 2011

Amânarea - o boală grea!

Aproape toți rătăcim prin deșertul vieții,
alimentat  în căldură de răutățile noastre -
particule înnebunite într-o mișcare browniană.
Timpul se usucă și el
subțiindu-se sub povara deshidratării
până devine scurt.
Atât de scurt încât
orice picătură de apă,
dar de la Dumnezeu,
trebuie prețuită și însușită
cu recunoștință și numaidecât.
Altfel, ața timpului se va rupe
sub ariditatea răutății,
iar vremea va muri,
văduvindu-te de a-ți lua rămas bun
de la cel pe care,
cu o clipă înainte,
după ani și ani ...
te-ai gândit să-l vizitezi.
Și totuși ...
Dumnezeu îți mai dă puterea
să înnozi timpul ...RUGÂNDU-TE!

Dumnezeu să te odihnească în Casa Lui, Feri bacsi (Feribaci)


miercuri, 17 august 2011

Un folos al Amurgului:)

În ceasul tihnit al înserării
Cerul și Soarele
se îmbrățișează...
ca toți pământenii să vadă
că în amurgul unei relații,
atunci când părerile sunt diferite,
a zilei și a nopții,
nu se crează dezbinare,
ci printr-o îmbrățișare călduroasă,
topită în dragoste,
se naște culoarea cerului de seară!




Mi-e dor!

Am găsit în sufletul meu
o farfurie cu dor
pe care o servesc acum,
în miez de noapte,
fără teama de a deveni obez.
Dimpotrivă,
mă rog lui Dumnzeu,
să nu-mi dea după cum merit,
căci aș flămânzi
atingând,
într-o clipire de pleoapă,
severa subnutriție.
Mi-e foame ...
... sau altfel spus: mi-e dor!


miercuri, 10 august 2011

Înălțarea - cheie spre Fericire!

E clar și fără de-ndoială
că-n viață nu-i tocmeală
și-i tot la fel de sigur
că e un drum - și-i singur -
ce duce la-mplinire
a omului menire!
Căci pentr-a știi mai multe
e musai să-ți faci turle,
să poți să vezi departe,
să nu stagnezi ca-n moarte.
Iar ca să te ridici,
ba chiar să nu mai pici:
să ai în suflet soare
și dorul sub picioare,
să urci pe-o faptă bună
s-o depășești pe Lună!
Căci doar aceasta-i înălțare:
e-a sufletului care
pășește pe iubire
spre-a Cerului dorire!



luni, 1 august 2011

Cugetare - viața, un miracol!

     Uneori e bine să-ți legi și sufletul de nădejdea pe care o lași să se ridice, încălzită de dorință, spre Dumnezeu. De acolo de la înălțimi ai o priveliște mai amplă asupra lumii în care trăiești. În felul acesta nu vei mai uita niciodată că piesele puzzle-lului vieții plutesc pe o permanentă minune. Din moment ce lucrurile stau în felul acesta, din moment ce fiecare clipă e învăluită cu dragoste de Dumnezeu, din moment ce viața e un miracol, de ce să te oprești la cel mai mic hop din viața ta în încercarea de a-ți urma permanent nădejdea cuibărită, de acum, în Lumea Fericirii?!


miercuri, 27 iulie 2011

Rugăciunea caldă a sfârșitului de Iullie

Iulie se scutură de punctul său culminant aruncându-se în deznodământ.
Soarele se apucă să topească cerul făurind apus - un ultim legământ.
Căldura îmbătrânește rugându-se pentru binecuvântarea renașterii,
Arătând omului drumul și calea cea lung-a fericirii...
Cum ar fi să-ntinzi căuș palma spre cerul ce-i plin de râvna și foc,
Să curgă amurg - căldura cea bună ce n-arde deloc?

Pentru că în 27 iulie e sărbătorit Sfântul, doctor fără de arginți, Pantelimon!

luni, 25 iulie 2011

Dragoste irosită!

Într-o palmă de timp, bătută de vânt în direcția veșniciei, încape dragoste!
Dragostea e un brad cu două vârfuri plantate undeva în sfârșitul vieții!
Unii arbori ajung să se înece cu umbra pădurii în care cresc!
Ei se zbat să-și facă coroana orizontală neglijând fuga spre atingerea cerului cu vârful vieții lor!
Dumnezeu îi hrănește cu apa dătătoare de verde viu a dragostei ca să crească până la El!
Ei o beau pentru a învălui egoist și lăcomos spațiul luminos al fratelui pom!
Palma de timp se împrăștie sub adierea insensibilă a vântului.
Timpul se scurge înghițind înfometat orice secundă care are în ea creștere de copac ...
Iar arborii ancorați în egoism freamătă măcinați de vânt căci au iubit prea mult pădurea și prea puțin cerul !



marți, 19 iulie 2011

Jertfa de sine - cale spre Fericire!



Viața - un gingaș colos sprijinit pe coloane de iubire,
Stâlpi falnici și drepți ce te-nalță-n nemurire,
Grinzi uriașe clădite prin jertfa de sine  - 
Sacrificiu ce-l sfânt și calea spre Bine!
Căci doar construind pe astfel de stâlpi,
Doar renunțând la șerpi și la vulpi,
Te-nscri pe un drum ce urcă spre stele,
Nu le admiri, ci pui mâna pe ele!
Te cațeri pe bradul ce duce în Sus
Iubind și jertfind ca Domnul Iisus!
Căci dintre toate sacrificiile din lume
Există unul pentru Adevăr, ce spune:
Jertfa care-i plină cu iubire,
E minunatul drum spre fericire!

De astăzi părintele Arsenie Papacioc ne privește din ceruri! Joc de cuvinte inspirat din cuvântul său cald și plin de  înțelepciune și iubire!


luni, 11 iulie 2011

Pe ce drum s-o luăm în viață?

De multe ori, te-nvârți în jurul unui punct
cu multe drumuri radiare
și plângi că toate sunt departe de-a fi clare
și totul ți se pare cu adevărat disjunct.
Multe căi se împletesc în viață,
Iar fiecare are drumul lui
Doar unul singur nu-i flexibil,
nu se-ndoaie sau se arde ca o-nmoleșită ață,
ci negreșit te duce-n țara cu lumin-a  Soarelui.
E drumul cu fundația din cuvinte
crescute din făgăduința Lui:
să cauți întâi Împărăția Cerului
făcând pe-acelea ce se cer a fi plinite,
iar toate cele ce-s utile-n viață
le vei lua căci, așa, te vei schimba la față!


vineri, 1 iulie 2011

Artificiu antiviciu !

Într-o pădure de case
clădite pe schelete de oase
e locuința mea...
Se-nghesuiesc furnici,
viermi și urzici
pe amărâta-mi podea...
Amorțit și inert
acestora iert
zeflemea...
Și tot iert până când
rapid, ca în gând,
îmi vor lua ...
Sufleul din oase
și clipe frumoase
și tot ce-am iubit eu cândva...
Așa se întâmplă
când viața nu-i simplă
și viciul devine stăpân peste ea!

... pentru că astăzi sunt sărbătoriți Sfinții Doctori fără de arginți, Cosma și Damian!

joi, 30 iunie 2011

Paradox în viață

Ce folos să ai,
dacă nu ai cui să dai?
De ce să vrei să te îmbogățești,
fără să împărtășești?!
Viața-i sprijinită,
și-i mai rareori ursită
și-i pe drumul ortodox:
ea se ține-n paradox.
atunci când dai,
ai!
E un fapt probat de veacuri,
numai mie-mi trebuie leacuri:
sunt orb și mă lovesc,
și-s orgolios, nu-mi însușesc
vorbe spuse din bătrâni,
de înțelepțiți români...
Ei vorbesc de Dumnezeu,
eu îmi fac unul al meu,
ei mărturisesc cu sânge,
eu mă mulțumesc a frânge
tot ce-a fost lăsat de bun,
tot ce-aceștia încă spun!


miercuri, 29 iunie 2011

Curaj

Există un drum în viață
ce-i presărat cu gropi
și-i moale ca o ață
și-mpodobit cu stropi.
E drumul vieții noastre,
e calea ce-o urmăm,
cu gropi ca între coaste,
săpate când furăm
din propria libertate
prin zâmbete trufașe
și fapte ce-s deșarte
și nepăsări uriașe.
Ca Petru odinioară
ne îndoim ușor,
și tot c-acesta dară
să repornim cu dor!
Și de-om pica în gropi
de zeci de mii de ori
în inimi, plini cu stropi
și cu măreț fior
să ne-ndreptăm pe cale
și să urcăm agale ...

... pentru ca astazi sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel !!!


vineri, 24 iunie 2011

Cugetare despre dragoste



M-am născut în suflet c-un bulgăre de dragoste,
de la Dumnezeu,
ca să dau din el altora:
... fie tăind, fie cernind, fie-mprăștiind, dar pururi iubind!
Am primit fărmirturi și bucățele de la oameni
... fie zâmbind, fie pășind, fie sclipind, și iarăși pururi iubind!
pân-aici eram copil,
Apoi, am mai crescut!
Și m-am concentrat asupra trupului din lut...
Ah, ce mare preocupare
și ce neghioabă neglijare...
Încât curând au apărut:
Cârduri de ciori, haite de câini, molimi și boli
... fie ciupind, fie lovind, fie răpind!
Au tăiat în bulgăre cu durere
până m-au lăsat fără vedere:
Priveam, dar nu vedeam!
Ascultam, dar n-auzeam!
Ah, ce efemeritate,
să-ți cauți iubirea prin stoluri de păcate!
Sunt om - și nu mă pot urni,
fără sincer a iubi!


joi, 23 iunie 2011

Obezitatea sufletului

Deja de-o vreme bună
se tot înlănțuiesc strigăte alarmante
la adresa obezității.
La unison glăsuiesc voci
cum că obezitatea-i rea
și tot la unison, aceleași voci,
glăsuiesc tăcere ...
Ele uită să spună că obezitatea-i
înzestrată cu un caracter dual:
există îngrășarea sufletului -
prea mulți hamburgeri superficiali
condimentați cu las că merge și așa,
prea multe E-uri, al căror eu se crede zeu,
prăjite în inecologica mândrie,
prea multe sucuri care păcălesc,
îndulcindu-te apoi rănindu-te.
Prea multe din toate
și prea puțin din cele multe!
Rezultatul?
Suflete rotunjoare,
cilindrice sau sferice,
ce nu se mai pot ridica,
balansându-se în nehotărâre:
să slăbesc? ... dar așa bun îi păcatul astă!
P.S.: Eu sunt gras!




joi, 16 iunie 2011

Copiii - aspiratoare de gesturi

M-am gândit să-mi iau comportamentul
și să mi-l curățesc de praf!!!
Pe stradă mai există totuși
aspiratoare din acelea mici
ce te salută cu țau în loc de ceau
și apoi așezându-se pup, tac ...
înghițind fiecare gest al tău,
înregistrând fiecare zâmbet,
ascultând fiecare cuvânt.
Cutremurător lucru să le îneci motorașul
încă din fragedă copilărie
cu praful și pulberea efemerității!
Așa se poate schimba lumea!


miercuri, 15 iunie 2011

Am uitat să privesc o floare

Am uitat să privesc o floare
făcând punte între ochii mei și culoarea ei.
Nu mai am timp să îmi trezesc dorul de iubire
hrănindu-mă cu blândul miros ce mi-l oferă,
fie că o bag în seamă, fie că nu,
și o arunc în camera prăfuită a nepăsării...
Nu mai mi-am lăsat degetele să guste însetate
din atingerea verdelui plin de viață.
Cu ce să-mi hrănesc sufletul
dacă voința mea adoarme sub beția efemerității plăceri?
... lihnit, din lipsă de frumos și otrăvit cu plasticuri insensibile
se stinge și el, amorțit într-un ungher din mine...
Voință, trezește-te !!!


luni, 13 iunie 2011

Lumina - cale spre desăvârșire!

M-aș juca cu lumina închisă într-o pungă...
Aș clătina-o de la minus infinit la plus infinit,
totdeauna păstrând calea de mijloc - cea mai lungă.
Aș privi nuanțele ei de la rasărit la asfințit
cum se amestecă și cum armonios se separă
alcătuind un curcubeu cu o singură culoare mare.
Un curcubeu ce naște, însă, nuanțe care sufletul îl ară
pentru ca pământul ce-i în el bătătorit de nepăsare
să prindă viață, roditor să fie, măcar cu-o pară.
Aș lua lumina și aș asculta-o atent cum spală 
sufletul însetat și flămânzit până la oase,
cum mângâie lovind întunericul - desăvârșita boală,
iar înțelepciunii și seninătății le face case.
Avem nevoie de lumină ca și cum plămânii au de aer,
altfel cum să vedem drumul către fericire
când ne hrănim ochii din a-ntunecimii taler?
Lumina luminează drumul spre iubire,
iar iubirea ... iubirea este calea spre Desăvârșire!


Lumina - cale spre desăvârșire!

M-aș juca cu lumina închisă într-o pungă...
Aș clătina-o de la minus infinit la plus infinit,
totdeauna păstrând calea de mijloc - cea mai lungă.
Aș privi nuanțele ei de la rasărit la asfințit
cum se amestecă și cum armonios se separă
alcătuind un curcubeu cu o singură culoare mare.
Un curcubeu ce naște, însă, nuanțe care sufletul îl ară
pentru ca pământul ce-i în el bătătorit de nepăsare
să prindă viață, roditor să fie, măcar cu-o pară.
Aș lua lumina și aș asculta-o atent cum spală 
sufletul însetat și flămânzit până la oase,
cum mângâie lovind întunericul - desăvârșita boală,
iar înțelepciunii și seninătății le face case.
Avem nevoie de lumină ca și cum plămânii au de aer,
altfel cum să vedem drumul către fericire
când ne hrănim ochii din a-ntunecimii taler?
Lumina luminează drumul spre iubire,
iar iubirea ... iubirea este calea spre Desăvârșire!

miercuri, 8 iunie 2011

Omul ca o oală :)

Într-o curte aranjate
și cu roșu colorate
stau grăsune și iubite
oale-ntregi, oale ciobite !
Durdulii și stacojii,
se privesc că-s rumenii
și nutresc ca vis mai mare:
nu cumva să fie goale !
Dară printr-aceste vase,
ce-s umplute până-s rase,
umblă-n drag o-nțelepciune
ce le zice și le spune:
Bucurați-vă! ... Vi-s pline!!!
Nu căutați spre-a voast' vecine
Nu vă plângeți că-s mai mari
Sau că au pereți mai tari
Nu vă nehaliți și vreți
Să purtați între pereți
peste ce vi-i dat a duce,
peste buna voastră cruce !!!



sâmbătă, 4 iunie 2011

Boala - prieten sau dușman!

Oare în ce se întrupează boala,
să fie oare-n prieten sau să fie în dușman?
o întrebare al cărui răspuns nu ți-l dă școala
și nici credința în vreun fel de talisman.
E ciudat și presărat c-un sentiment zguduitor
să vezi un om, ce zis-a odinioară
că e certat cu Dumnezeu și că-i răzbunător,
cum se căiește învelit în boală,
cum trupul i se stinge bătut de-un vânt uscat,
dar sufletu-i răsare udat de-o-nțelepciune
ce-ascunde faptul că a fost cu El certat,
și cu rămasa-i forță se luptă pentru-a spune
că moartea pentru el, nu-i stins tăciune,
ci împăcarea cu Hristos e fericita lume!
Un singur lucru-i scris cu cerneală de regret:
că omu-așteaptă boala să fie înțelept!
Și înc-un lucru îmi pare că-i de spus:
când boala te atacă, privește cât de sus,
căci sufletul tău moare când boala ți s-a dus...
Nu-i necesar așa să fie,
dar oamenii de astăzi sunt îndatorați să știe
c-alergând cu sănătate prin imensa libertate
sufletul li-i cea dintâi cetate !



joi, 2 iunie 2011

Cum să te faci erou !!!

Și tu și eu și toți putem deveni eroi,
nu pentru-ntreaga lume, ci pentru cei de lângă noi !!!
Nu-ți trebuie lauri și imne să-ți închine,
Ci numai  Dumnezeu în fericire să-te-aline.
Nu-ți trebuie plată și răsplată,
ci doar să vezi un zâmbet sărăcit măcar de-o pată.
Nu-ți trebuie mulțumiri și slavă care trece,
ci-mbătrânit să guști pahar cu apă rece
pe care să ți-l deie ție dragostea ce-ai dat
soției, fiului sau oricărui suflet de iubire însetat,
căci fiecare dintre noi are ca sfântă datorie
cu-adevărat, erou al celor slabi, să fie,
căci fericirea nu se poate însuși
decât jertfindu-te pe tine și sincer a iubi
pe Dumnezeu cel pururi iubitor,
pe cel de lângă tine, cel mult pătimitor ...



luni, 30 mai 2011

Maturitatea. Ce este?

Zice-se că-i de mai multe feluri,
cam tot atâtea câte țeluri,
dar maturitatea-i un concept
ce-i ascuns exact în piept!
Poate că-i cu-adevărat matur
gândul care zice despre sine
că e totuși imatur
și că se putea mai bine!
Poate că în măr găsești,
o înțelepciune care spune
să te coci, să înroșești,
ca să fi matur pe bune ...
Poate că, dacă-i așa,
ar trebui să ne-ncălzim
și-ntr-un timp vom atașa
fapte cât să devodim
că ne-am rumenit la soare
și suntem maturi - se pare ...
Dar cum nici un om nu-i măr
și nici nu seamnă cu-n păr,
ca să fie rumenit,
ba, matur - desăvârșit
ar trebui ca să iubească
și apoi să recunoască
că iubirea-i raza care
se ocupă de maturizare.




miercuri, 18 mai 2011

Mirosul - poartă a timpului

Mi-am luat oasele
și le-am făcut sac
în care să-mi port sufletul
pe străzi,
unde încă mai trăiesc
niște bătăi din inima mea.
Am trecut prin ploi de mirosuri,
pe care nu le-am mai trăit demult,
de departe, de pe stradă,
de acolo, din copilărie...
Surpriză cum pe aleea timpului
am coborât
vreo 15 numere de casă mai în jos,
mirosul servindu-mă
cu amintiri ce-acum îmi par neprețuite,
iar atunci îmi păreau chinuri.
Mă cutremur și oftez
acum când gust
din efemeritatea rațiunii,
cum ea-mi spunea,
în copilărie, despre-un lucru
că-i un chin,
iar astăzi simt
cum dorul de acela
nu-i deloc meschin !

miercuri, 11 mai 2011

Sentiment

Inima e un izvor
săpat într-un munte plin de dor
din care izvorăsc sentimente,
ce se depun apoi c-adevărate sedimente.
Dintre toate-acestea care curg
până viața-i în amurg,
astăzi mă confrunt c-un sentiment
ne-nțeles și insistent:
Fața lui e-un gând frumos
și-i un soare luminos,
ce își varsă auriul
și-și trimite purpuriul 
peste-a apei luciu rece,
peste timpul care trece,
iar spre cerul înnoptat
zboară-un alb înaripat,
păsări ce s-au înnodat în stol
îndreptându-se-n văzduh c-un rol,
ca să ciugulească stele!


sâmbătă, 7 mai 2011

Între aparență și esență!

Exist-o mică - mare diferență
între aparență ...
și esență,
Lucru dovedit de-o păpădie
ieșită nu demult din „florărie”,
oferindu-și galbenul trecutului
îmbrăcat-acum cu cenușiul lutului,
semn că păpădia-i coaptă
și-i cu-adevărat speriată
de a vântului șireată șoaptă,
care-i susură prin păr
și îi face în răspăr
alungând bogatu-i puf
spre pământul cu năduf.

Sărăcită și lovită,
păpădia-i necăjită
pare-se că s-a-ncheiat
cu iubirea ce-a-nnoptat
prin frumosu-i colorit
mult bogat și aurit.

Doar că în realitate
ea-i înveselită foarte,
căci din puful ei căzut
și de vânt cu drag țesut,
se vor naște în șirag
și vor face un cofrag,
unde dragostea să stea
și seninul, tot așa,
alte păpădii cu soare
și de pace iubitoare!


duminică, 1 mai 2011

Omul - picătură de ploaie

Sunt mulți ce se întreabă,
și încă mulți sunt cei ce și răspund,
despre om ... 
dar sunt puțini ce știu povestea-ntreagă
și mai puțini din cei ce nu ascund
că nu dețin decât un tom ...

Privind, însă, cum pică ploaia
aleg o lacrimă cu fler
să fie om ...
ș-apoi-i ascult istoria și văpaia
cum s-a făcut din cer
un binecuvântat atom ...

Observ că de la Dumnezeu se face,
apoi trăiește ba prin soare, ba prin vânt
întocmai ca un om ...
și toate-acestea până când cu pace
își spune ultimul și important cuvânt,
iar din apa ei răsare-un pom ...

C-aceștia suntem noi :
picături de apă, ba mai dure, ba mai moi
ce cad pe linia timpului, în viață!
Bătuți de vreme și de gheață...
să coborâm spre sol bogați în dor
stropind cu dragoste al nost viitor
și-n urma noastră să-nverzească
un om ce-n fericire va să crească!

joi, 28 aprilie 2011

La Izvorul Tămăduirii ...

Într-o lume îmbrăcată armonios în feerie,
dichisită cu fâșii din curcubeu ...
Din pură lipsă de materie
a zidit un izvor ... meșterul Arhiereu.
Înaintea apei sale
sapă Dragostea, cu dor, o cale
ca să curgă mai încet sau mai rapid
peste sufletul uscat - arid.
Ori că plouă ... sau că pică câte-o lacrimă pe rând
inima-ți la cer ridică - zâmbetul ți-e cu izbând!
Trebuie doar să-i spui iubirii
despre apa care susură la Izvorul Tămăduirii!





marți, 26 aprilie 2011

„Hristos a înviat!” - un plus de nădejde

„Hristos a înviat!” -
o simplă propoziție
ce-și închină literele
în fața noastră,
lăsându-le
să fie călcate în picioare,
astfel încât pășind pe ele 
să ne înălțăm
deasupra pesimismului
îndopat cu lipsă de speranță.
„Hristos a înviat !” -
un plus de nădejde
din care gustă fiece om 
ce-a-nțeles 
că fericirea
nu poate fi găsită
decât la Dumnezeu
și prin Dumnezeu !
„Hristos a înviat !”-
un înțeles
de care-avem nevoie
ca de aer și de apă!
... căci fără dragoste
și speranță
suntem ca o apă stătută,
neaducând nici un folos
nici nouă, „nici tuturor”.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Întruparea lui Dumnezeu!

Și totuși ...
Dumnezeu este un tată
care Își dă inima
pentru a-Și salva copilul.
Acesta, neascultător,
s-a jucat cu o vază în care era pusă viața,
adevărata viață, cea veșnică.
Dorind să fie și el mare
ca și tatăl său, Dumnezeu,
omul a spart vasul cu viață,
... iar aceasta s-a scurs îmbinându-se cu moartea,
cea care este plata păcatului.
Prin urmare, din dragoste nemărginită,
Iubitorul tată se coboară
printre copiii obraznici și rătăciți,
luând chipul lor,
numindu-Se Iisus Hristos,
dar păstrându-Și pururea divinitatea.
Aceasta pentru că
cel ce strică, acela trebuie
ca după ce conștientizează, să și repare ...
Cel care să poată reface vaza
trebuie să fie un mare meșter,
iar pentru că ea s-a spart din cauza neascultării,
deci din lipsa dragostei,
doar un meșter lipsit de orice rău,
de orice motiv care ar putea sparge din nou vasul,
poate să-l lipsească,
iar Acela este Însuși Dumnezeu, Iisus Hristos,
Cel ce a pus din nou viața veșnică și adevărată
la locul ei,
acolo unde nu este moarte, nici supărare, nici suspin!

joi, 21 aprilie 2011

Dragoste Divină

Paula Seling - Asa vorbeste Domnul slavei
 Într-o lume strâns ancorată în realitatea de ASTĂZI se obișnuiește ca iubirea și bucuria să fie aruncate în distorsiunea soarelui dogoritor prin a cărui raze zboară ciori ... Orbiți de răutate, oamenii se îmbracă nemilos în păsări crâncene și acre ciupind hapsân și întru sfârtecare din trupul Dragostei ș-a Milei ... Ș-atunci ... și astăzi Hristos se lasă purtat în gheare de om spre cumplitul urlet răsărit din patimi! căci lipsa dragostei din noi Îl răstignește în fiecare secundă din timpul de ieri, de azi,și poate de mâine. Și totuși ... Dumnezeu este un tată care își dă inima pentru a-Și salva copilul ...

Într-o lume strâns ancorată în realitatea de ASTĂZI
se obișnuiește ca iubirea și bucuria
să fie aruncate în distorsiunea soarelui dogoritor
prin a cărui raze zboară ciori ...
Orbiți de răutate, oamenii se îmbracă nemilos
în păsări crâncene și acre
ciupind hapsân și întru sfârtecare
din trupul Dragostei ș-a Milei ...
Ș-atunci ... și astăzi
Hristos se lasă purtat în gheare de om
spre cumplitul urlet răsărit din patimi!
căci lipsa dragostei din noi
Îl răstignește în fiecare secundă
din timpul de ieri, de azi și poate de mâine.
Și totuși ...
Dumnezeu este un tată
care își dă inima pentru a-Și salva copilul ...


 

miercuri, 20 aprilie 2011

Vânzători de suflete ...

Despre oameni, cărțile știu multe învățate fiind de experiența veacurilor.
În lumina făurită prin focul stârnit de dorul cunoașterii paginile răsfoite ale timpului repetă din loc în loc un tipar.
Ele vorbesc despre om lăsând să se întrevadă o greutate urcată în cârca acestuia.
Din zi în zi, din an în an apare conturat cu durere cuvântul „vânzător”.
Nu precupeț, nu negustor!
Simplul, cinicul, complexul „vânzător”!
Vindem de toate:
... clipele înmiresmate cu dragoste le dăm nimicului „n-am timp”!
... gândurile în care-I pictat Dumnezeu le-aruncăm unui „nu există” !
... faptele senine pe care se clădește adevărata viață le alungăm unui „nu acum, ci mai încolo”!
... bucuriile le degradăm până la un nivel aproape de inexistență printr-un „meritam mai mult - ce bucurie-i asta?”
Și încă câte nu mai vindem și toate pentru un preț de nimic.
Dar o dată cu ele îi „vindem de la noi” pe cei dragi care încet devin „alții”!
ASTĂZI ca și ieri, mâine ca și azi filele timpului gravează cu-același toc muiat în durere vânzarea... a ta, a lor, a lui Hristos !!!

Paharul trebuie spălat pe dinauntru

Oameni din sticlă;
toți sunt așa ...
pahare transparente pictate cu străveziu.
pe interior sufletul,
la exterior trupul ...
Câți dintre ei încearcă,
agitându-și voința,
să spele paharul pe dinauntru?
Căci pe dinafară se tot spală,
dar murdăria se vede
arătată de peretele transparent
care există între suflet și trup.
Atât de transparent încât ASTĂZI
ca ieri și ca mâine
mizeria se cere, cu lacrimi de jale, spălată
prin picuri euharistice de drag și de dor,
Trupul și Sângele răstignitului Mântuitor!!!

luni, 18 aprilie 2011

Să nu fi fără rod ...

Astăzi ...
privește reflexiv în interiorul tău
și caută-ți sufletul.
Nu vei mai găsi o tulpină verde
și subțire - aproape de a fi firavă,
ci mai degrabă un trunchi lemnos
hrănit cu seva vieții.
Maturitatea, care e măsurată în crengi
ce nu se mai înclină ușor
atunci când vântul le-mbie,
te obligă să dai roade.
În dar ai luat, în dar să dai.
Nu te sfii nici o clipă să faci aceasta,
căci nici cursul vieții
n-o să se sfiască
să te asemene cu smochinul
ce astăzi s-a uscat
în fața Celui ce i-a cerut fruct;
Cel care l-a sădit
și care are să pătimească
pentru ca alți „puieți”
ajunși arbori să ofere rodul lor
prin dragoste spre viață veșnică!

duminică, 17 aprilie 2011

... ramură de salcie!

Astăzi ...
îmbracă-te cu veselia celor ce se bucurau
în urmă cu 2011 ani ...
și astfel dichisit prefă-te într-o ramură
de salcie
ca să știi să înverzești
lepădând întunericul iernii sufletești
și să poți să te pleci 
cu dragoste
în fața Soarelui ce veșnic e-nflorit!
și toate acestea ca să prinzi
rădăcini trainice
ondulându-te în fața vântului
și ocolind grindina 
ce bate uneori în viată!

vineri, 15 aprilie 2011

Nu uita să te bucuri

Viața noastră: un amalgam de amănunte,
detalii legate între ele printr-un șnur numit „timp”;
Există însă printre-acestea unul mare cât un munte
pe care noi îl vedem ca fiind grăunte, indiferent de anotimp.
Am rătăcit atât de mult pe culmea disperării
încât uităm că zâmbetul salvează vieți,
iar fruntea descrețită provoacă supărării
de netrecut troiene din nămeți !
Și toate-acestea nu doar atunci când le servim cuiva,
când oferim din pacea noastră interioară,
ci mai cu seamă ele-s pentru sinea ta
să-ți fie ție viața mai ușoară !!!
căci parcă prea de multe ori uităm senin să râdem
și parcă tot de-atâtea ori motive am avea,
dar preferăm paharul plin deloc să nu-l vedem
<< gândind că viața-i grea
... iar a „te bucura”, cu siguranță că-i aievea >>...




luni, 11 aprilie 2011

... spre Fericire!

     Multe scopuri răsar și cresc într-o viață de om. Printre acestea - unele schimonosite, altele frumoase - șade în liniște adâncă, Fericirea. E împinsă într-un colț în care domnește nemilosul Praf al uitării, depus până la bătătorire, călcat și el în picioare de Lipsa Dragostei în suflet și în fapte. Un adevărat smog ce se așterne peste ochii omului construind iluzii. 
     Iluziile îmbată sufletul numindu-se astfel ca fiind deșarte.
     În deșertăciune rătăcind, omul nu-și mai vede calea spre „civilizatoarea” Fericire!
     Orice cale are un început.
     Începutul drumului ce duce spre Fericire stă strâns legat de o idee.
     Ideea constă în a conștientiza și recunoaște că te hrănești cu rătăcire. 
     Rătăcirea poate fi înfrântă alegând un Ghid! 
     Ghidul te poate duce spre Adevăr și Lumină. 
     Lumina Cunoașterii și Adevărul presupun înlăturarea minciunii. 
     Minciuna se alungă prin Voință. 
     Iar de voință ai nevoie pentru a te curăța! 
     Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu! ... și alte 8 prescripții despre calea spre fericirea veșnică -  Fericirile !

duminică, 3 aprilie 2011

Adamii și Evele de azi și din noi!

Din trecut,
istoria își aruncă vocea spre prezent
susținand neîncetat că ea se repetă!
E un fel de roată
făurită dintr-o linie
care începe cu Adam și se continuă cu Eva
ca să se termine cu Acum - neîncetatul actual!
Astăzi - 
lumea e un imens fagure 
prin a cărui hexagoane se plimbă copii fidele de protopărinți,
Adami și Eve care după înlănțuiri de milenii
încă mai caută Adevărul pe cont propriu,
încă mai gusta cu poftă din măr!
Cunoașterea nu este rea,
ci rău este a-ți închipui că poți cunoaște fără Dumnezeu,
a-ți construi un gând ca un sac gol
în care să bagi ideea cum că poți singur să știi
fără a înnota printre file de cărți,
fără a te hrăni cu experiențe ale înaintașilor,
fără a te îmbrăca în smerenia de a fi învățăcel
și mai cu seamă, fără a bate la ușa Fabricii de Cunoaștere
și a-I cere Creatorului un bob de Adevăr,
pe care să-l muncești, pe care să-l crești !!!


marți, 29 martie 2011

Lacrimile - curcubeu după potop

Există nori ce-s vapori de lacrimi,
ce plouă în zori, ce vin după patimi.
Sunt picuri ce cad mângâind o durere
și stropi care-ți dau mai multă putere
Și sunt din acelea, când mut de uimire,
când neașteptatul frumos se naște în fire
după un potop de necaz și multă mâhnire
se fac curcubeu și sticlesc a iubire.


duminică, 27 martie 2011

O doamnă

Există pe Pământ și din pământ
o doamnă,
ce-și poartă trupul printre veacuri, frânt
și-mbrobodit cu spaimă.
S-a-mbolnăvit „profund” cumplit
în timpul cel din urmă
iar corpul ei, lovit, izbit
privește cum viața i se curmă.
Căci rând pe rând și ca prin gând
organe ale sale
cu totul uită cine sânt
lovind în trupul doamnei iubitoare,
iar ea privind cu dor spre cer
ș-aproape printre lacrimi:
„Mi-e poftă de românii cei de ieri”
exclamă România dintre patimi.

marți, 22 martie 2011

Turn de tărie

Am luat un pahar plin de culoare
și i-am dat drumul să pice ...
sticla s-a spart, iar culoarea s-a făcut floare!
Am încercat apoi să reclădesc potirul îmbolnăvit
lipind cioburi în șir indian,
dar în scurt timp o nereușită adâncă m-a izbit.
Curând în minte mi-a înmugurit un gând:
ce ușor e să faci rău, ce cu anevoie-i să faci bine,
dar până la urmă nici una și nici alta nu sunt fără de izbând
Diferența e, că există într-un loc despre care sufletul tău știe,
într-un loc, nu atât îndepărtat pe cât îți imaginezi,
un Turn de Tărie.
E un turn care își varsă cărămizi din Trupul Lui
pentru ca tu să îți faci din ele piedestal,
pe care să te cațeri în croirea binelui.
El adună lacrimi ostenite
care, nevinovate, au fost vărsate de oameni necăjiți,
le adună pentru ca din ele să facă zâmbete-nflorite!
Un Turn de Tărie așteaptă să îți pleci capul peste El.
Nu te teme,
acolo răul nu există, n-are nici un pic de zel!


sâmbătă, 12 martie 2011

Imagine ...

S-a trezit din hibernare Soarele,
gâdilat de sunetul țurțurilor în topire -
un ceas deșteptător ce nu măsoară orele,
ci picuri ce se nasc, de veacuri, în neștire.
Prefăcut în lumină, escaladează valuri
ce-s făurite, maiestos, de către vânt,
apoi îmbrac-a trestiilor catifelate șaluri
înfofolind cu ele amurgul pe pământ,
iar apele-l primesc însetoșate de lumină
gustând un pic din soare, ș-apoi mai oferind și altora un pic,
altruiste reflectând în ziua ce-i cu-adevărat senină
și plantelor și nouă ... câte-o rază de iubit !!!



joi, 10 martie 2011

Oglinditul sufletului

Purtate de aer pe spinare de timp,
apar venind dinspre copilăria mea,
cuvinte!
Trecutul le-a împachetat și a avut grijă
să le expedieze mereu înspre prezent.
Astăzi, slovele s-au cuibărit
între paginile amorțite ale unei cărți
peste care s-au așternut, ca un praf,
admirația și simpatia.
Despachetate,
ele se contopesc cu sufletul
curgându-mi prin vene
și ajungând să poposească
în inimă și minte!
Mă irigă cu informații
cum că lumea s-a întors pe dos,
aruncă cu munți, plouă cu oceane,
căldura răsare din pământ 
având petale roșii de lavă,
gheața plânge cu lacrimi
ce până la urmă se dovedesc a fi de mercur!
Apoi un gând:
Lumea e cea mai mare oglindă a mea și a ta,
căci pe chipul ei se reflectă furtuna nebună
ce-nghite hapsână suflet de om!



miercuri, 2 martie 2011

Cată spre cer

Dumnezeu a transformat dragostea în culoare,
din aceea, care nu piere niciodată
și a turnat-o peste o floare ...
ba nu, peste întreaga ființă minunată.
Cu aceeași dragoste a luat o fărâmă de pământ odihnit,
a tăiat o bucată din luciul apei,
țărân-a făcut-o cearceaf infinit,
iar luciul - zâmbitoare și albe scântei.
Timpul a trecut construind în urma lui un pod de veacuri
peste care nu se poate trece înapoi,
doar cerul păstrează neciopârțit aceleași laturi
privit fiind cu blândețe de suflete moi.

Ce bine că sunt încă multe priviri
ce se plimbă grăbite spre soare
și duc tolbe ce-s pline cu știri
și povestesc despre-o dragoste mare.
Ce bine că lumea mai poartă ș-acuma în ea
oameni plimbându-și văzul spre stele
nu doar ce cată spre casa de stea
să afle de ploi - să se ferească de ele!




miercuri, 23 februarie 2011

Ce este dorul? ...




Într-un amurg de seară
mi-am aruncat privirea spre potirul cerului,
din care curgea un roșu aprins...
Căldura flăcării adormite a soarelui
a topit sigiliul de gheață din inima mea
lăsând să se deschidă o fereastră
prin care a curs un dor
ce a început să-mi dea târcoale
... și să mă doară.
L-am prins între două gânduri răzlețe,
mi-am dat jos ochelarii de cal
și am încercat să-l privesc
dintr-un unghi cât mai larg posibil.
... am văzut că e prietenul meu.
Cândva, în trecut,
într-unul mai îndepărtat sau apropiat,
m-am bucurat gustând din momente frumoase.
Momentele frumoase au răsărit doar udate de dragoste
și tot prin dragoste au devenit prețioase
... dar rădăcina le-a rămas în trecut.
Așa că dorul și-a luat perseverența ca armă
și a început să mă mângâie cu ea,
hotărât fiind să nu mă lase în pace
până ce nu sap o groapă în prezent
și semăn în ea momente frumoase
ce trebuie udate cu dragoste.
... Acesta este dorul:
un neadormit și pisălog prieten
care are grijă să te facă să-ți dorești să iubești!

luni, 21 februarie 2011

„Pedagogia” amintirilor !

Azi, 20 februarie, mi-am luat camera
și am plecat cu ea la vânat de amintiri
lăsând undeva în urma mea himera
și căutând să-mi aduc aminte de cât mai multe trăiri.
Mi-am luat camera și m-am închis în ea,
am deschis cufărul învelit în praf arhaic
și am întins pe masă întâmplări peste care a trecut vremea,
pe care uneori le-am trăit cu totul prozaic.
Apoi m-am oprit și mi-am propus
să încerc să învăț din mormanul trecutului
cum ar trebui prezentul condus
pentru o sclipire în plus a viitorului.

miercuri, 16 februarie 2011

Întâlnire cu sufletul

În clipa în care noaptea își arăta miezul
La geamul meu au poposit lovituri.
Mi-am încordat în întuneric văzul
Și-am deslușit mâini bogate în bătături.
Am deschis o fereastră ...
Era un tânăr ce purta exact aceeași vârsta cu a mea,
Iar când vorbea folosea posesivul „a noastră”,
Era slab, flămând, murdar și încă câteva,
Dar mă privea cu drag și dor ...
și îmi spunea :
Te rog, nu mă lăsa mor.

Mi-a cerut să-i dau de mâncare o faptă bună,
Dar nu aveam în noaptea aceea măcar una;
Am vrut să-i dau, să se spele, cu un pic de apă
Dar lacrimi de părere de rău n-aveam nici una ...
N-am avut nimic să-i dau, decât un gând ...
Suflete al meu, cu tine am să fiu mai blând!
Să te hrănesc ... ca eu să cresc,
Să te feresc ... ca să iubesc!




duminică, 13 februarie 2011

Oameni de gheață

Scrisă în data de 3-XII-1984, de către Mama Mea!

Un clinchet se-aude-n surdină
Un pas mai aproape de viață,
Cântat de o mână străină
Albastrul, dar cald om de gheață.

Un vis pur și veșnic
Ne strigă din piepturi
Ninsoarea să umple
A noastre deșerturi
De-a pururi ea albă
     și strălucitoare
Să ningă mai tare
Să-albească mai tare
Să umple pustiul cu
    multă iubire
Să știm ce-i tandrețea
    și floarea și cerul
Și dorul ...
Și ...
Un țipăt se sparge-n lumină
Un pas mai departe de viață
Și totuși e-o mână străină
Albastrul, dar mort
Om de Gheață.

joi, 10 februarie 2011

Să nu ajungi ca și poetul care și-a pierdut vederea

Privește bine unde calci în viață,
Adu-ți aminte că timpul este doar o ață
Ce are-un capăt de-nceput
Și până la urmă-i liliput.
Nu pribegi prin locuri efemere,
Că de-i așa, culegi și dai durere,
Iar când firavul fir s-apropie de sfârșit
Să poți să ai un cuget liniștit:
Că n-ai pierdut a ta avere
Precum poetul și-a pierdut prețioasa sa vedere ...


marți, 8 februarie 2011

O pungă de timp - o comuniune

     M-am gândit că pentru tine cel mai frumos cadou ar fi o pungă mare de „timp”. Am vrut să îți cumpăr una, dar mi s-a spus că nu există magazin pe Pământ care să țină pe stoc așa ceva, totuși, să încerc la Dumnezeu. M-am dus la fabrica de timp și l-am rugat pe Meșterul Lumii să îmi dea o pungă umplută cu secunde și minute, pentru că văzându-te înhămat în forfota lumii, nu prea te plângi de altceva, decât de foame de timp.
     Dumnezeu mi-a răspuns că timp avem toți, atât cât ne trebuie, numai că îl umplem cu „plasticuri” și alte „chiciuri” ... Apoi mi-a arătat o ață lungă pe care se cățărau secundele spre un punct ce se pierdea prin veacuri ce or să fie. Întreaga frânghie se mulina într-un ghem care se numea „Plinătatea timpului”. Secundele cinau fericite părtașe fiind la comuniunea pe care și-o doreau încă din copilăria lor. Mă priveau cu ochii înotând într-un ocean de răbdare și-mi trimiteau fracțiuni de secunde care să-mi spună că timpul trece pentru ca eu, omul, să mă rog și să lucrez ca fiecare secundă a vieții mele să o duc spre ghemul acela al comuniunii, al comuniunii secundelor datorită comuniunii bazate pe dragoste dintre oameni.

duminică, 6 februarie 2011

Iartă-mă

Cu oasele înghețate de gerul cumplit
Mă cari în spate, deși ești profund ostenit!
Nu poți alerga nici învelit cu toropeala verii,
Căci negreșit de mine te sperii
Când vezi că sunt atât de greu și  mare
Și totuși tu mă duci  în spinare ...
Nu poți să mergi,
Nu poți să alergi
N-ai libertate,
Ai piedici deșarte:
De zile și ani mă duci în spinare,
Căci d-astă dată libertatea stă în iertare.
Iartă-mă și vei scapa de-o greutate,
Iartă-mă și vei avea libertate!
Iartă-mă tu ...

joi, 3 februarie 2011

Dorința Luceafărului ...

Și Luceafărul privește din potirul cenușiu
Spre pământul cald, ce se dezbracă de pustiu
Și-ș dorește atât de tare să se facă om,
Să fie și el un sistem anatom.
Să prindă viață,
Să aibă o față
Pe care să-i curgă lacrimi de iubire,
Să poată și el să tânjească după fericire:
Ce dar de mare preț aveți
Vă rog, din suflet să nu-l pierdeți!


luni, 31 ianuarie 2011

Omenire de zidari

Toți suntem mai mult sau mai puțin zidari,
Dar oare câți suntem și meșteri mari?
Toți zidim în viața asta un-zid
Și-l făurim și p-un pământ arid ...
Prin dragoste și flori în fapte
Creăm un zid înalt cât șapte,
Iar când uităm să mai iubim cum trebuie
Cu plâns amar, zidul se pierde!
Iar când din marea noastră nepăsare
Optăm să stăm în așteptare,
Zidul nu mai crește - stă pe vine ...
Și abia că se mai ține ...
Clipe-ntregi se pierd așa
Câte ziduri vor stagna?

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Nemulțumitului i se ia darul !

De ere-ntregi, de ani cu carul,
nemulțumitului i se ia darul.
Și totuși, unii spun că nu-s nemulțumiți degeaba.
Aceștia ar trebui să știe cum stă treaba:
Oricât de îndreptățită ți-ar fi nemulțumirea, nu persista în ea;
Oricând adevăratul miracol te poate vizita!
Acestui fapt oamenii îi spun „răbdare”,
dar care n-ar avea efect prea mare,
dacă însoțind a ta răbdare,
n-ai avea nădejdea tare !!!
Și uite-așa, în ere-ntregi, în ani cu carul
Cel nemulțumit va pierde darul!

miercuri, 26 ianuarie 2011

Despre oameni orbi ...

Cu toții-am întâlnit în viață oameni despre care-am zis că-s orbi
A căror ochi au fost ciupiți de corbi,
De-acei corbi ce se numesc păcate,
Ce țin pleoapele cu totul ferecate...
Ș-am fost tentați să-i alungăm
Cu hulă și cu grabă multă
Dar câți am fost dispuși să îi răbdăm?
Trăind și pentru ei un „Doamne-ajută!”
Căci sigur chiar și noi ni-s orbi
Și ochii noștri-s prinși de corbi
Și noi am vrea să fim iertați
În loc de „pururi alungați” ...
Așa că bine-ar fi să nu uităm
Că ce noi dăm,
...noi câștigăm !!!

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Roiul păcatelor

Sufletu` e-o-ncăpere;
Roiul de albine-i nelinişte ce bâzâie a durere;
Acesta e chinul cu jale,
Purtat e de-un zumzet puternic,
Ce mistuie totul în cale
Rodind într-un suflet nemernic!

Păcatele mele - un roi de albine
Ce nu se alungă cu multe suspine,
Ci trebuie în suflet să las ca să intre
Stuparul, ce-n viaţa de azi e blândul părinte,
Căci în neputinţa mea ce pot să fac?
Un roi de albine cu ce să-l atac?
Atâtea ş-atâtea păcate ...
Albinele - gânduri cu negru pictate!
Nu pot s-alung,
De-aceea Te rog îndelung:
Trimite-mi de grabă în viaţă
Un albinar ce cu-nţelepciune învaţă!

joi, 20 ianuarie 2011

Timpul farfurie!

Ia un cuţit şi taie-ţi o fărâmă de timp
Pe care o fă farfurie,
Ş-aşează pe ea un blând anotimp
Ş-apoi serveşteţi-l ţie !
Va fi amar de nu-l vei împărţi cu nimeni
Măcar prin rugăciune şi prin gând
Dar de-i vei hrăni cu el pe oameni
Timpul-farfurie se va auri curând!

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Voinţa - daltă

M-am născut în mână cu o daltă
Pusă acolo de Dumnezeu,
Ce preţuire înaltă
Pentru unul cum sunt eu!
Cu ea, ar fi de datoria mea,
Să bat în Piatra Nepăsării
Să sparg această stâncă rea
Ce-mi ţine sufletul în locul tulburării.
Şi ar mai trebui să sparg
Din nesfârşitul Munte al Iubirii
Pietre cât să-ncapă într-un coş imens şi larg
Să-mi construiesc o scară spre tărâmul nemuririi!

vineri, 7 ianuarie 2011

Cuvântul tău e greu!

Cuvântul - dulce și amar -
stârnește sentimente
care ba sunt însorite,
ba sunt de cleștar!
Ce armă și ce leac,
ce crime poți să faci cu el
și chiar de-i cât un vârf de ac
cuvântul cald - culori, pastel!
Cuvântul când e învelit în clipe,
clipe mici, dar din cele ce-s iubite,
e leac al sufletelor ce-s rănite
el poate să ridice,
poate tot să strice
Așadar,
păstrează-ți slova pentru bine doar!

marți, 4 ianuarie 2011

Lumea se schimba începând cu tine

„Băi, da' rea-i lumea asta!
Nu mai tace - gura-i umblă-aproasta.
Și ăsta, ce lăudăros mai e și ăsta ...
Of, că bârfitoare-i și vecina asta!”

Un punct de vedere critic,
Pentru unii poate chiar atipic
Dar e de ajuns să vezi cu ochi străpunși de roșu
Greșeala unui om, ca un aparat cu infraroșu?
Sau e mai plăcut și mult mai drept
Să-l tratezi p-acela cu respect?
Căci poate tu, cocoțat pe-un piedestal înalt
Ridicându-te pe tine deasupra celuilalt
Te-faci pulbere picând de sus
Ș-ajungi cu sufletul distrus ...
Ba mai mult ...
Lumea poate-ar fi mai bună încă de demult
Dacă am încerca pe noi înșine să ne schimbăm
Așa putem s-o ajutăm ...
Căci lumea nu se schimbă așa, ad-hoc
Dacă tu, ca OM, bați pasul tot pe loc !!!