miercuri, 23 februarie 2011

Ce este dorul? ...




Într-un amurg de seară
mi-am aruncat privirea spre potirul cerului,
din care curgea un roșu aprins...
Căldura flăcării adormite a soarelui
a topit sigiliul de gheață din inima mea
lăsând să se deschidă o fereastră
prin care a curs un dor
ce a început să-mi dea târcoale
... și să mă doară.
L-am prins între două gânduri răzlețe,
mi-am dat jos ochelarii de cal
și am încercat să-l privesc
dintr-un unghi cât mai larg posibil.
... am văzut că e prietenul meu.
Cândva, în trecut,
într-unul mai îndepărtat sau apropiat,
m-am bucurat gustând din momente frumoase.
Momentele frumoase au răsărit doar udate de dragoste
și tot prin dragoste au devenit prețioase
... dar rădăcina le-a rămas în trecut.
Așa că dorul și-a luat perseverența ca armă
și a început să mă mângâie cu ea,
hotărât fiind să nu mă lase în pace
până ce nu sap o groapă în prezent
și semăn în ea momente frumoase
ce trebuie udate cu dragoste.
... Acesta este dorul:
un neadormit și pisălog prieten
care are grijă să te facă să-ți dorești să iubești!

luni, 21 februarie 2011

„Pedagogia” amintirilor !

Azi, 20 februarie, mi-am luat camera
și am plecat cu ea la vânat de amintiri
lăsând undeva în urma mea himera
și căutând să-mi aduc aminte de cât mai multe trăiri.
Mi-am luat camera și m-am închis în ea,
am deschis cufărul învelit în praf arhaic
și am întins pe masă întâmplări peste care a trecut vremea,
pe care uneori le-am trăit cu totul prozaic.
Apoi m-am oprit și mi-am propus
să încerc să învăț din mormanul trecutului
cum ar trebui prezentul condus
pentru o sclipire în plus a viitorului.

miercuri, 16 februarie 2011

Întâlnire cu sufletul

În clipa în care noaptea își arăta miezul
La geamul meu au poposit lovituri.
Mi-am încordat în întuneric văzul
Și-am deslușit mâini bogate în bătături.
Am deschis o fereastră ...
Era un tânăr ce purta exact aceeași vârsta cu a mea,
Iar când vorbea folosea posesivul „a noastră”,
Era slab, flămând, murdar și încă câteva,
Dar mă privea cu drag și dor ...
și îmi spunea :
Te rog, nu mă lăsa mor.

Mi-a cerut să-i dau de mâncare o faptă bună,
Dar nu aveam în noaptea aceea măcar una;
Am vrut să-i dau, să se spele, cu un pic de apă
Dar lacrimi de părere de rău n-aveam nici una ...
N-am avut nimic să-i dau, decât un gând ...
Suflete al meu, cu tine am să fiu mai blând!
Să te hrănesc ... ca eu să cresc,
Să te feresc ... ca să iubesc!




duminică, 13 februarie 2011

Oameni de gheață

Scrisă în data de 3-XII-1984, de către Mama Mea!

Un clinchet se-aude-n surdină
Un pas mai aproape de viață,
Cântat de o mână străină
Albastrul, dar cald om de gheață.

Un vis pur și veșnic
Ne strigă din piepturi
Ninsoarea să umple
A noastre deșerturi
De-a pururi ea albă
     și strălucitoare
Să ningă mai tare
Să-albească mai tare
Să umple pustiul cu
    multă iubire
Să știm ce-i tandrețea
    și floarea și cerul
Și dorul ...
Și ...
Un țipăt se sparge-n lumină
Un pas mai departe de viață
Și totuși e-o mână străină
Albastrul, dar mort
Om de Gheață.

joi, 10 februarie 2011

Să nu ajungi ca și poetul care și-a pierdut vederea

Privește bine unde calci în viață,
Adu-ți aminte că timpul este doar o ață
Ce are-un capăt de-nceput
Și până la urmă-i liliput.
Nu pribegi prin locuri efemere,
Că de-i așa, culegi și dai durere,
Iar când firavul fir s-apropie de sfârșit
Să poți să ai un cuget liniștit:
Că n-ai pierdut a ta avere
Precum poetul și-a pierdut prețioasa sa vedere ...


marți, 8 februarie 2011

O pungă de timp - o comuniune

     M-am gândit că pentru tine cel mai frumos cadou ar fi o pungă mare de „timp”. Am vrut să îți cumpăr una, dar mi s-a spus că nu există magazin pe Pământ care să țină pe stoc așa ceva, totuși, să încerc la Dumnezeu. M-am dus la fabrica de timp și l-am rugat pe Meșterul Lumii să îmi dea o pungă umplută cu secunde și minute, pentru că văzându-te înhămat în forfota lumii, nu prea te plângi de altceva, decât de foame de timp.
     Dumnezeu mi-a răspuns că timp avem toți, atât cât ne trebuie, numai că îl umplem cu „plasticuri” și alte „chiciuri” ... Apoi mi-a arătat o ață lungă pe care se cățărau secundele spre un punct ce se pierdea prin veacuri ce or să fie. Întreaga frânghie se mulina într-un ghem care se numea „Plinătatea timpului”. Secundele cinau fericite părtașe fiind la comuniunea pe care și-o doreau încă din copilăria lor. Mă priveau cu ochii înotând într-un ocean de răbdare și-mi trimiteau fracțiuni de secunde care să-mi spună că timpul trece pentru ca eu, omul, să mă rog și să lucrez ca fiecare secundă a vieții mele să o duc spre ghemul acela al comuniunii, al comuniunii secundelor datorită comuniunii bazate pe dragoste dintre oameni.

duminică, 6 februarie 2011

Iartă-mă

Cu oasele înghețate de gerul cumplit
Mă cari în spate, deși ești profund ostenit!
Nu poți alerga nici învelit cu toropeala verii,
Căci negreșit de mine te sperii
Când vezi că sunt atât de greu și  mare
Și totuși tu mă duci  în spinare ...
Nu poți să mergi,
Nu poți să alergi
N-ai libertate,
Ai piedici deșarte:
De zile și ani mă duci în spinare,
Căci d-astă dată libertatea stă în iertare.
Iartă-mă și vei scapa de-o greutate,
Iartă-mă și vei avea libertate!
Iartă-mă tu ...

joi, 3 februarie 2011

Dorința Luceafărului ...

Și Luceafărul privește din potirul cenușiu
Spre pământul cald, ce se dezbracă de pustiu
Și-ș dorește atât de tare să se facă om,
Să fie și el un sistem anatom.
Să prindă viață,
Să aibă o față
Pe care să-i curgă lacrimi de iubire,
Să poată și el să tânjească după fericire:
Ce dar de mare preț aveți
Vă rog, din suflet să nu-l pierdeți!