La geamul meu au poposit lovituri.
Mi-am încordat în întuneric văzul
Și-am deslușit mâini bogate în bătături.
Am deschis o fereastră ...
Era un tânăr ce purta exact aceeași vârsta cu a mea,
Iar când vorbea folosea posesivul „a noastră”,
Era slab, flămând, murdar și încă câteva,
Dar mă privea cu drag și dor ...
și îmi spunea :
Te rog, nu mă lăsa mor.
Mi-a cerut să-i dau de mâncare o faptă bună,
Dar nu aveam în noaptea aceea măcar una;
Am vrut să-i dau, să se spele, cu un pic de apă
Dar lacrimi de părere de rău n-aveam nici una ...
N-am avut nimic să-i dau, decât un gând ...
Suflete al meu, cu tine am să fiu mai blând!
Să te hrănesc ... ca eu să cresc,
Să te feresc ... ca să iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu