Există pe Pământ și din pământ
o doamnă,
ce-și poartă trupul printre veacuri, frânt
și-mbrobodit cu spaimă.
S-a-mbolnăvit „profund” cumplit
în timpul cel din urmă
iar corpul ei, lovit, izbit
privește cum viața i se curmă.
Căci rând pe rând și ca prin gând
organe ale sale
cu totul uită cine sânt
lovind în trupul doamnei iubitoare,
iar ea privind cu dor spre cer
ș-aproape printre lacrimi:
„Mi-e poftă de românii cei de ieri”
exclamă România dintre patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu