joi, 10 martie 2011

Oglinditul sufletului

Purtate de aer pe spinare de timp,
apar venind dinspre copilăria mea,
cuvinte!
Trecutul le-a împachetat și a avut grijă
să le expedieze mereu înspre prezent.
Astăzi, slovele s-au cuibărit
între paginile amorțite ale unei cărți
peste care s-au așternut, ca un praf,
admirația și simpatia.
Despachetate,
ele se contopesc cu sufletul
curgându-mi prin vene
și ajungând să poposească
în inimă și minte!
Mă irigă cu informații
cum că lumea s-a întors pe dos,
aruncă cu munți, plouă cu oceane,
căldura răsare din pământ 
având petale roșii de lavă,
gheața plânge cu lacrimi
ce până la urmă se dovedesc a fi de mercur!
Apoi un gând:
Lumea e cea mai mare oglindă a mea și a ta,
căci pe chipul ei se reflectă furtuna nebună
ce-nghite hapsână suflet de om!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu