Și totuși ...
Dumnezeu este un tată
care Își dă inima
pentru a-Și salva copilul.
Acesta, neascultător,
s-a jucat cu o vază în care era pusă viața,
adevărata viață, cea veșnică.
Dorind să fie și el mare
ca și tatăl său, Dumnezeu,
omul a spart vasul cu viață,
... iar aceasta s-a scurs îmbinându-se cu moartea,
cea care este plata păcatului.
Prin urmare, din dragoste nemărginită,
Iubitorul tată se coboară
printre copiii obraznici și rătăciți,
luând chipul lor,
numindu-Se Iisus Hristos,
dar păstrându-Și pururea divinitatea.
Aceasta pentru că
cel ce strică, acela trebuie
ca după ce conștientizează, să și repare ...
Cel care să poată reface vaza
trebuie să fie un mare meșter,
iar pentru că ea s-a spart din cauza neascultării,
deci din lipsa dragostei,
doar un meșter lipsit de orice rău,
de orice motiv care ar putea sparge din nou vasul,
poate să-l lipsească,
iar Acela este Însuși Dumnezeu, Iisus Hristos,
Cel ce a pus din nou viața veșnică și adevărată
la locul ei,
acolo unde nu este moarte, nici supărare, nici suspin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu