luni, 30 mai 2011

Maturitatea. Ce este?

Zice-se că-i de mai multe feluri,
cam tot atâtea câte țeluri,
dar maturitatea-i un concept
ce-i ascuns exact în piept!
Poate că-i cu-adevărat matur
gândul care zice despre sine
că e totuși imatur
și că se putea mai bine!
Poate că în măr găsești,
o înțelepciune care spune
să te coci, să înroșești,
ca să fi matur pe bune ...
Poate că, dacă-i așa,
ar trebui să ne-ncălzim
și-ntr-un timp vom atașa
fapte cât să devodim
că ne-am rumenit la soare
și suntem maturi - se pare ...
Dar cum nici un om nu-i măr
și nici nu seamnă cu-n păr,
ca să fie rumenit,
ba, matur - desăvârșit
ar trebui ca să iubească
și apoi să recunoască
că iubirea-i raza care
se ocupă de maturizare.




miercuri, 18 mai 2011

Mirosul - poartă a timpului

Mi-am luat oasele
și le-am făcut sac
în care să-mi port sufletul
pe străzi,
unde încă mai trăiesc
niște bătăi din inima mea.
Am trecut prin ploi de mirosuri,
pe care nu le-am mai trăit demult,
de departe, de pe stradă,
de acolo, din copilărie...
Surpriză cum pe aleea timpului
am coborât
vreo 15 numere de casă mai în jos,
mirosul servindu-mă
cu amintiri ce-acum îmi par neprețuite,
iar atunci îmi păreau chinuri.
Mă cutremur și oftez
acum când gust
din efemeritatea rațiunii,
cum ea-mi spunea,
în copilărie, despre-un lucru
că-i un chin,
iar astăzi simt
cum dorul de acela
nu-i deloc meschin !

miercuri, 11 mai 2011

Sentiment

Inima e un izvor
săpat într-un munte plin de dor
din care izvorăsc sentimente,
ce se depun apoi c-adevărate sedimente.
Dintre toate-acestea care curg
până viața-i în amurg,
astăzi mă confrunt c-un sentiment
ne-nțeles și insistent:
Fața lui e-un gând frumos
și-i un soare luminos,
ce își varsă auriul
și-și trimite purpuriul 
peste-a apei luciu rece,
peste timpul care trece,
iar spre cerul înnoptat
zboară-un alb înaripat,
păsări ce s-au înnodat în stol
îndreptându-se-n văzduh c-un rol,
ca să ciugulească stele!


sâmbătă, 7 mai 2011

Între aparență și esență!

Exist-o mică - mare diferență
între aparență ...
și esență,
Lucru dovedit de-o păpădie
ieșită nu demult din „florărie”,
oferindu-și galbenul trecutului
îmbrăcat-acum cu cenușiul lutului,
semn că păpădia-i coaptă
și-i cu-adevărat speriată
de a vântului șireată șoaptă,
care-i susură prin păr
și îi face în răspăr
alungând bogatu-i puf
spre pământul cu năduf.

Sărăcită și lovită,
păpădia-i necăjită
pare-se că s-a-ncheiat
cu iubirea ce-a-nnoptat
prin frumosu-i colorit
mult bogat și aurit.

Doar că în realitate
ea-i înveselită foarte,
căci din puful ei căzut
și de vânt cu drag țesut,
se vor naște în șirag
și vor face un cofrag,
unde dragostea să stea
și seninul, tot așa,
alte păpădii cu soare
și de pace iubitoare!


duminică, 1 mai 2011

Omul - picătură de ploaie

Sunt mulți ce se întreabă,
și încă mulți sunt cei ce și răspund,
despre om ... 
dar sunt puțini ce știu povestea-ntreagă
și mai puțini din cei ce nu ascund
că nu dețin decât un tom ...

Privind, însă, cum pică ploaia
aleg o lacrimă cu fler
să fie om ...
ș-apoi-i ascult istoria și văpaia
cum s-a făcut din cer
un binecuvântat atom ...

Observ că de la Dumnezeu se face,
apoi trăiește ba prin soare, ba prin vânt
întocmai ca un om ...
și toate-acestea până când cu pace
își spune ultimul și important cuvânt,
iar din apa ei răsare-un pom ...

C-aceștia suntem noi :
picături de apă, ba mai dure, ba mai moi
ce cad pe linia timpului, în viață!
Bătuți de vreme și de gheață...
să coborâm spre sol bogați în dor
stropind cu dragoste al nost viitor
și-n urma noastră să-nverzească
un om ce-n fericire va să crească!