Mi-am luat oasele
și le-am făcut sac
în care să-mi port sufletul
pe străzi,
unde încă mai trăiesc
niște bătăi din inima mea.
Am trecut prin ploi de mirosuri,
pe care nu le-am mai trăit demult,
de departe, de pe stradă,
de acolo, din copilărie...
Surpriză cum pe aleea timpului
am coborât
vreo 15 numere de casă mai în jos,
mirosul servindu-mă
cu amintiri ce-acum îmi par neprețuite,
iar atunci îmi păreau chinuri.
Mă cutremur și oftez
acum când gust
din efemeritatea rațiunii,
cum ea-mi spunea,
în copilărie, despre-un lucru
că-i un chin,
iar astăzi simt
cum dorul de acela
nu-i deloc meschin !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu