M-aș juca cu lumina închisă într-o pungă...
Aș clătina-o de la minus infinit la plus infinit,
totdeauna păstrând calea de mijloc - cea mai lungă.
Aș privi nuanțele ei de la rasărit la asfințit
cum se amestecă și cum armonios se separă
alcătuind un curcubeu cu o singură culoare mare.
Un curcubeu ce naște, însă, nuanțe care sufletul îl ară
pentru ca pământul ce-i în el bătătorit de nepăsare
să prindă viață, roditor să fie, măcar cu-o pară.
Aș lua lumina și aș asculta-o atent cum spală
sufletul însetat și flămânzit până la oase,
cum mângâie lovind întunericul - desăvârșita boală,
iar înțelepciunii și seninătății le face case.
Avem nevoie de lumină ca și cum plămânii au de aer,
altfel cum să vedem drumul către fericire
când ne hrănim ochii din a-ntunecimii taler?
Lumina luminează drumul spre iubire,
iar iubirea ... iubirea este calea spre Desăvârșire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu