De ce Te-ai întrupat în lume, Tată?

De ce Te-ai întrupat în lume, Tată,
Suferind atâtea pizmașe loviri?!
Căci mie mi-a lipsit calea cea dreaptă?
Ah, de-aș fi avut ș-atunci trudiri.

Eu am crezut că sunt la fel ca Tine
Stăpân prin lume, peste tot,
Dar mi-ar fi fost cu-atât mai bine
De-aș fi tăiat mândriei primul ciot.

Iar Tu Te-ai pogorât, Stăpâne,
În gerul sufletului meu
Și-ai smuls cu picături de sânge pline
Nepăsarea mea de Dumnezeu.

Crăciun fără Hristos!

Trecând Hristos prin țara noastră sfântă
Văzut-a lume rea, dar și de-aceea blândă.

Pășea cu drag și dor  prin neaua luminoasă,
Făcând drum spre iubire, spre-adevărata casă.

Privea cum unii plâng cu-o caldă fericire:
Crăciunul cu Hristos e drum spre nemurire.

Iar alții râd cu ură și trufie
Mâncând și chiuind cu falsă bucurie.

Sunt triști aceștia până-n măduva spinării,
Căci pe Hristos desăvârșit l-au dat uitării.

Și ce Crăciun adevărat e-acela, oare,
Ce pre Hristos Îl răstignește cu uitare?

Adu-ne-n suflet și-n case...

Doamne, Iisus Hristoase,
Adu-ne în suflet și-n case
Credință din a Ta veșnicie
Pentr-o dragoste vie.

Nașterea Ta, Împărate,
Să ne spele păcate,
Să le-alunge din gânduri
Pentru-a sfinților rânduri.

Ascultă-ne, Tu, Mângâiere:
Gerul să n-aibă putere
Sufletul nostru să-nghețe
Să n-avem lacrimi pe fețe.

Oprește-ne, Tu, Fericire,
Să nu mai fugim de iubire;
Și-ale dorului albe foloase
Adu-ne în suflet și-n case!