joi, 23 iunie 2011

Obezitatea sufletului

Deja de-o vreme bună
se tot înlănțuiesc strigăte alarmante
la adresa obezității.
La unison glăsuiesc voci
cum că obezitatea-i rea
și tot la unison, aceleași voci,
glăsuiesc tăcere ...
Ele uită să spună că obezitatea-i
înzestrată cu un caracter dual:
există îngrășarea sufletului -
prea mulți hamburgeri superficiali
condimentați cu las că merge și așa,
prea multe E-uri, al căror eu se crede zeu,
prăjite în inecologica mândrie,
prea multe sucuri care păcălesc,
îndulcindu-te apoi rănindu-te.
Prea multe din toate
și prea puțin din cele multe!
Rezultatul?
Suflete rotunjoare,
cilindrice sau sferice,
ce nu se mai pot ridica,
balansându-se în nehotărâre:
să slăbesc? ... dar așa bun îi păcatul astă!
P.S.: Eu sunt gras!




joi, 16 iunie 2011

Copiii - aspiratoare de gesturi

M-am gândit să-mi iau comportamentul
și să mi-l curățesc de praf!!!
Pe stradă mai există totuși
aspiratoare din acelea mici
ce te salută cu țau în loc de ceau
și apoi așezându-se pup, tac ...
înghițind fiecare gest al tău,
înregistrând fiecare zâmbet,
ascultând fiecare cuvânt.
Cutremurător lucru să le îneci motorașul
încă din fragedă copilărie
cu praful și pulberea efemerității!
Așa se poate schimba lumea!


miercuri, 15 iunie 2011

Am uitat să privesc o floare

Am uitat să privesc o floare
făcând punte între ochii mei și culoarea ei.
Nu mai am timp să îmi trezesc dorul de iubire
hrănindu-mă cu blândul miros ce mi-l oferă,
fie că o bag în seamă, fie că nu,
și o arunc în camera prăfuită a nepăsării...
Nu mai mi-am lăsat degetele să guste însetate
din atingerea verdelui plin de viață.
Cu ce să-mi hrănesc sufletul
dacă voința mea adoarme sub beția efemerității plăceri?
... lihnit, din lipsă de frumos și otrăvit cu plasticuri insensibile
se stinge și el, amorțit într-un ungher din mine...
Voință, trezește-te !!!


luni, 13 iunie 2011

Lumina - cale spre desăvârșire!

M-aș juca cu lumina închisă într-o pungă...
Aș clătina-o de la minus infinit la plus infinit,
totdeauna păstrând calea de mijloc - cea mai lungă.
Aș privi nuanțele ei de la rasărit la asfințit
cum se amestecă și cum armonios se separă
alcătuind un curcubeu cu o singură culoare mare.
Un curcubeu ce naște, însă, nuanțe care sufletul îl ară
pentru ca pământul ce-i în el bătătorit de nepăsare
să prindă viață, roditor să fie, măcar cu-o pară.
Aș lua lumina și aș asculta-o atent cum spală 
sufletul însetat și flămânzit până la oase,
cum mângâie lovind întunericul - desăvârșita boală,
iar înțelepciunii și seninătății le face case.
Avem nevoie de lumină ca și cum plămânii au de aer,
altfel cum să vedem drumul către fericire
când ne hrănim ochii din a-ntunecimii taler?
Lumina luminează drumul spre iubire,
iar iubirea ... iubirea este calea spre Desăvârșire!


Lumina - cale spre desăvârșire!

M-aș juca cu lumina închisă într-o pungă...
Aș clătina-o de la minus infinit la plus infinit,
totdeauna păstrând calea de mijloc - cea mai lungă.
Aș privi nuanțele ei de la rasărit la asfințit
cum se amestecă și cum armonios se separă
alcătuind un curcubeu cu o singură culoare mare.
Un curcubeu ce naște, însă, nuanțe care sufletul îl ară
pentru ca pământul ce-i în el bătătorit de nepăsare
să prindă viață, roditor să fie, măcar cu-o pară.
Aș lua lumina și aș asculta-o atent cum spală 
sufletul însetat și flămânzit până la oase,
cum mângâie lovind întunericul - desăvârșita boală,
iar înțelepciunii și seninătății le face case.
Avem nevoie de lumină ca și cum plămânii au de aer,
altfel cum să vedem drumul către fericire
când ne hrănim ochii din a-ntunecimii taler?
Lumina luminează drumul spre iubire,
iar iubirea ... iubirea este calea spre Desăvârșire!

miercuri, 8 iunie 2011

Omul ca o oală :)

Într-o curte aranjate
și cu roșu colorate
stau grăsune și iubite
oale-ntregi, oale ciobite !
Durdulii și stacojii,
se privesc că-s rumenii
și nutresc ca vis mai mare:
nu cumva să fie goale !
Dară printr-aceste vase,
ce-s umplute până-s rase,
umblă-n drag o-nțelepciune
ce le zice și le spune:
Bucurați-vă! ... Vi-s pline!!!
Nu căutați spre-a voast' vecine
Nu vă plângeți că-s mai mari
Sau că au pereți mai tari
Nu vă nehaliți și vreți
Să purtați între pereți
peste ce vi-i dat a duce,
peste buna voastră cruce !!!



sâmbătă, 4 iunie 2011

Boala - prieten sau dușman!

Oare în ce se întrupează boala,
să fie oare-n prieten sau să fie în dușman?
o întrebare al cărui răspuns nu ți-l dă școala
și nici credința în vreun fel de talisman.
E ciudat și presărat c-un sentiment zguduitor
să vezi un om, ce zis-a odinioară
că e certat cu Dumnezeu și că-i răzbunător,
cum se căiește învelit în boală,
cum trupul i se stinge bătut de-un vânt uscat,
dar sufletu-i răsare udat de-o-nțelepciune
ce-ascunde faptul că a fost cu El certat,
și cu rămasa-i forță se luptă pentru-a spune
că moartea pentru el, nu-i stins tăciune,
ci împăcarea cu Hristos e fericita lume!
Un singur lucru-i scris cu cerneală de regret:
că omu-așteaptă boala să fie înțelept!
Și înc-un lucru îmi pare că-i de spus:
când boala te atacă, privește cât de sus,
căci sufletul tău moare când boala ți s-a dus...
Nu-i necesar așa să fie,
dar oamenii de astăzi sunt îndatorați să știe
c-alergând cu sănătate prin imensa libertate
sufletul li-i cea dintâi cetate !