Vibrație

A început vibrația
dinaintea răstignirii
prin care Dragostea
pironită pe neputința omenească
îi iartă
pe cei ce iubesc indiferența

Din coasta lui Adam

În negura neștiinței
îmi caut cu mâna coasta lipsă
ca să-nțeleg că tu ești femeia
care s-a făcut din mine.

De ce Te-ai întrupat în lume, Tată?

De ce Te-ai întrupat în lume, Tată,
Suferind atâtea pizmașe loviri?!
Căci mie mi-a lipsit calea cea dreaptă?
Ah, de-aș fi avut ș-atunci trudiri.

Eu am crezut că sunt la fel ca Tine
Stăpân prin lume, peste tot,
Dar mi-ar fi fost cu-atât mai bine
De-aș fi tăiat mândriei primul ciot.

Iar Tu Te-ai pogorât, Stăpâne,
În gerul sufletului meu
Și-ai smuls cu picături de sânge pline
Nepăsarea mea de Dumnezeu.

Crăciun fără Hristos!

Trecând Hristos prin țara noastră sfântă
Văzut-a lume rea, dar și de-aceea blândă.

Pășea cu drag și dor  prin neaua luminoasă,
Făcând drum spre iubire, spre-adevărata casă.

Privea cum unii plâng cu-o caldă fericire:
Crăciunul cu Hristos e drum spre nemurire.

Iar alții râd cu ură și trufie
Mâncând și chiuind cu falsă bucurie.

Sunt triști aceștia până-n măduva spinării,
Căci pe Hristos desăvârșit l-au dat uitării.

Și ce Crăciun adevărat e-acela, oare,
Ce pre Hristos Îl răstignește cu uitare?

Adu-ne-n suflet și-n case...

Doamne, Iisus Hristoase,
Adu-ne în suflet și-n case
Credință din a Ta veșnicie
Pentr-o dragoste vie.

Nașterea Ta, Împărate,
Să ne spele păcate,
Să le-alunge din gânduri
Pentru-a sfinților rânduri.

Ascultă-ne, Tu, Mângâiere:
Gerul să n-aibă putere
Sufletul nostru să-nghețe
Să n-avem lacrimi pe fețe.

Oprește-ne, Tu, Fericire,
Să nu mai fugim de iubire;
Și-ale dorului albe foloase
Adu-ne în suflet și-n case!

Sufletul e ca un clopot

Această poezie se cere citită fie în paralel cu melodia de mai jos fie separat. Recomand melodia călduros !!!


Harisma clopote de seara


Sufletul îmi pare că-i un clopot,
Un plumb topit ce dă în clocot,
Al cărui glas atinge depărtări -
Ecou ce-aleargă peste timp și mări.

Așa cum clopotul când bate
Acoperă cu vocea-i sate -
Căci oameni mici și mari aud
Cum glasu-i care la-nceput îi crud
S-așează și le spune tuturor
„Sosit-a vremea rugilor” -
Așa și sufletul, strălucitor vestește
Copilărește când iubește.

Și orice faptă bună-i cu ecou,
Iar orice alta rea-i garou
Ce strânge și sugrumă libertate
Nimic mai mult - captivitate!
Și orice faptă bună-i miere -
Cu ea s-alungă otrava din durere ...

Poezie închinată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, prăznuit în data de 15 septembrie!

Viciul - încununarea păcatelor!

Păcatele născute, în timp, prin mine
s-au așezat în șir indian și,
îngrămădite în scurtul interval de timp al vieții mele,
s-au strâns atât de tare
încât s-au făcut ață -
șnur ce mi-a legat gura
ca ea să nu poată grăi
atunci când prietenul meu
tremura după o vorbă bună
care să-i aline durerea!
Păzește-ți fiecare clipă a vieții
și nu lăsa viciul
să-ți lege sufletul
cu neputința de a mângâia
prin fapte, cuvinte
sau zâmbete!