Frunze

 
The winner is
     A trecut vremea în care soarele se concentra spre a coace păpădiile! Pe vremea aceea orice fir de iarbă se ancora bine de prima rază de lumină pe care o întâlnea în cale și se lăsa tras de aceasta până ce era cu totul ieșit din pământ. Apa se încăpățâna să împingă și ea firul firav și verde. Toate aceste eforturi pentru ca soarele să-și facă datoria așa cum el știe mai bine. Pe atunci se coceau păpădiile!

     Acum e rândul frunzelor să se rumenească! Fericite că și-au îndeplinit menirea se lasă apoi bătute de vânt. Ce dulce adiere, ce binecuvântare, cât de plăcut acest sentiment și câtă satisfacție! Îmbătate de o fericire pe care și noi oamenii o înțelegem dacă privim mai cu atenție, se dedau cu totul vântului care le așterne cu gingășia-i caracteristică...

     De aici încolo, fie ce o fi ! Călcate, arse, rupte, suflate, măturate, nu mai contează decât pentru o secundă. Acea secundă în care foșnesc dându-se pe sine Pământului, un foșnet care parcă e un ultim sfat ce se dă în urmă experienței proprii: „ascultă cu atenție ce dorință mare are Dumnezeu. Fă ce poți să Îi îndeplinești dorința!”, căci și frunzele și-au îndeplinit menirea lor: s-au născut, au înfrumusețat lumea și i-au dat aer!