M-am gândit că pentru tine cel mai frumos cadou ar fi o pungă mare de „timp”. Am vrut să îți cumpăr una, dar mi s-a spus că nu există magazin pe Pământ care să țină pe stoc așa ceva, totuși, să încerc la Dumnezeu. M-am dus la fabrica de timp și l-am rugat pe Meșterul Lumii să îmi dea o pungă umplută cu secunde și minute, pentru că văzându-te înhămat în forfota lumii, nu prea te plângi de altceva, decât de foame de timp.
Dumnezeu mi-a răspuns că timp avem toți, atât cât ne trebuie, numai că îl umplem cu „plasticuri” și alte „chiciuri” ... Apoi mi-a arătat o ață lungă pe care se cățărau secundele spre un punct ce se pierdea prin veacuri ce or să fie. Întreaga frânghie se mulina într-un ghem care se numea „Plinătatea timpului”. Secundele cinau fericite părtașe fiind la comuniunea pe care și-o doreau încă din copilăria lor. Mă priveau cu ochii înotând într-un ocean de răbdare și-mi trimiteau fracțiuni de secunde care să-mi spună că timpul trece pentru ca eu, omul, să mă rog și să lucrez ca fiecare secundă a vieții mele să o duc spre ghemul acela al comuniunii, al comuniunii secundelor datorită comuniunii bazate pe dragoste dintre oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu