Dorul este unul din cei mai buni prieteni ai omului, iar noi românii știm acest lucru poate mai bine decât oricine, căci am avut înțelepciunea de a-L identifica și a-l înveli într-un nume: DOR. Apoi, răsfoind credința strămoșească, am dat peste capitolul scris pe nori albi cu cerneală albastră de penița timpului înmuiată în azuriul cerului. La sfârșit semna: DUMNEZEU. Așa am aflat că originea dorului se află undeva în cer. De acolo de sus, dorul se agață de Duhul Sfânt care și astăzi Se poartă pe deasupra întregii creații și coboară, pe frânghii de înțelepciune, în sufletele oamenilor.
Nu există om care să nu fie prieten cu un oarecare dor. Tuturora le e dor. Doar că ... doar că dorurile dor, iar acest lucru îl face pe om să-și privească prietenul de după gratii de lacrimi și rare ori îndrăznește a-l îmbrățișa, căci doare ...
În realitatea palpabilă, însă, dorul este fratele foamei trupești.Ți-e foame să retrăiești, nu clipe, ci sentimente, ți-e foame de dragoste, ți-e foame de liniște, ți-e foame de bucurie, ți-e foame de fericirea veșnică, ți-e foame de Dumnezeu. Iar dorul, dorul ca un prieten neînchipuit de bun ține să-ți reamintească acest lucru toată viața ta. Niciodată nu te părăsește, nici măcar atunci când tu însuți te-ai părăsit!
Dorul este umbra de care nu poți fugi și totuși este lumina care-ți arată calea ... !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu