M-am născut în mână cu o daltă
Pusă acolo de Dumnezeu,
Ce preţuire înaltă
Pentru unul cum sunt eu!
Cu ea, ar fi de datoria mea,
Să bat în Piatra Nepăsării
Să sparg această stâncă rea
Ce-mi ţine sufletul în locul tulburării.
Şi ar mai trebui să sparg
Din nesfârşitul Munte al Iubirii
Pietre cât să-ncapă într-un coş imens şi larg
Să-mi construiesc o scară spre tărâmul nemuririi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu