simfonia simfoniilor

   cateodata noaptea imi pare prea neagra, iar alteori ziua parca este prea tacuta si calda, dar aceasta nu pentru ca ar fi facut Dumnezeu lumea gresit, ci pentru ca in suflet se-nfiripa un fior... ah, dar lumea asta-n adevar e-o simfonie ... ba nu ... e simfonia, simfoniilor ... e acea opera in care compozitor e Dumnezeu, iar dirijor nu-i unul si nici doi ... dirijori sunt legile ce carmuiesc zidirea :) ... un glas unic se aude. e soapta verde-a frunzelor de plop, iar puful, puful ce ninge din varf de papadie, puful ce cade din margine de floare ... puful mangaie fosnetul si-l imbraca intr-un iz calm:) ca o voce prea puternica amortizata de ceva moale :) ... apoi undeva nu foarte departe, doar la o distantza de cateva luni e lumina aurie a spicului de grau ... si undeva, intr-un pod de casa un copil se afunda in marea de boabe proaspt culese, iar un gand nascandu-se graieste: „acum stau intre atatea mii de vietzi”, caci fiecare bob poarta in sine viatza:) ... iar apa... apa imi place sa spun ca are rol de contrabas:) caci valurile ei fie pictate cu rosul de seara, fie lustruind imaginea cerului albastru, dar oricum a fi vocea marii poate fi cand joasa cand inalta ... graind neincetat despre maretia lui Dumnezeu.. Aceasta-i simfonia simfoniilor, aceasta-i marirea ce zidirea i-o aduce Lui .... :)